Publicăm rezultatul echipei noastre în concursul de soluții pentru parcul Bună Ziua, din Cluj, organizat de Ordinul Arhitecților din România, cu o oarecare întârziere… Sau mai bine spus, cu o întârziere bine-venită, care ne-a oferit timp pentru a ne pune gândurile în ordine, înainte de a le pune pe “hârtie”.
Jurnal de călătorie
25.07.2022 – 22.08.2022
Pe scurt, cu o oarecare predispoziție înspre a nu ne rata șansa, să îi spunem pe șleau FOMO (the fear of missing out) ne-am decis relativ târziu să ne înscriem în acest concurs, cam cu o lună înaintea termenului de predare. Totul a început aruncând o privire asupra temei, asupra calendarului concursului și întrebarea “Ne băgăm?”. Într-un fel, avantajul acestor concursuri îl găsim tocmai în avântul cu care vin la pachet, un roller-coaster emoțional despre care în industria noastră nu se prea vorbește.
Având mai puțin de o lună la dispoziție, timpul părea mai degrabă mai puțin decât era de fapt. Cred că în astfel de scenarii ajungi să-ți întâlnești adevărata libertatea creativă – atunci când trece vremea răzgânditului. Iar asta este în sine, un nou proiect.
Această direcție are însă două tăișuri. În unele cazuri, se transformă în rețetă – go-to recipe – iar în meseria noastră s-ar traduce în ceea ce aș numi stil. Fie că este vorba despre stilul limbajul arhitectural, grafic ș.a.m.d, produsul devine recognoscibil și încetează să mai surprindă. Și ce altceva poate părea mai tragic în imaginație, decât atunci când libertatea oferită o transformi voluntar în limitare?
Atunci când ești sub presiune, e greu să îți asumi riscuri. Una dintre lecțiile învățate tangențial și pe care noi, ca arhitecți sper să continuăm să le aplicăm asupra a ceea ce producem, este să ieșim din zona de comfort – creativ, sau în orice alt fel. Concursurile, precum cel pe care îl vom descrie în următoarele rânduri, devin contextul perfect pentru o astfel de atitudine, sau altfel spus, rebeliune.
Întrebarea pe care însă ne-o punem este, de câte încercări avem nevoie pentru a resuscita o atitudine colectivă latentă?
Dacă vrei să citești mai mult din ce avem noi de spus, poți răsfoi câteva articole pe blogul nostru.
Un loc dintr-un altul
Propunerea noastră de reamenajare a parcului Bună Ziua, Cluj-Napoca;
ÎNTĂRIREA CARACTERISTICILOR EXISTENTE
Atitudinea noastră generală s-a învârtit în jurul întăririi caracteristicilor existente ale restului de spațiu devenit parcul Bună Ziua. La prima vedere, aceste caracteristici par nelalocul lor.
Strategia privind remodelarea terenului a fost aceea de ‘intervenții minime-randament maxim”, completând astfel prin propunerea noastră caracterul sălbatic pe care zona Becașului a reușit – mai mult sau mai puțin – să o păstreze. Parcul devine – prin alei, piațete dinamice, enclave de liniștire, ochiuri de joacă, și prin strategia de plantare – un spațiu natural ancorat în șase puncte care te îndrumă într-un parcurs al cărui cadru se schimbă în permanență.
PUNCTE DE ANCORĂ
Zonele de acces ale parcului devin puncte de ancoră în contextul cartierului Bună Ziua. În cadrul propunerii, ele se deschid larg spre trecător, prin piațete care te îndeamnă să te-ncumeți sa le treci ‘pragul’. Descoperi astfel că ele reprezintă doar începutul unui proaspăt loc. Fiecare piațeta de acces își găsește personalitatea proprie prin adaptarea la contextul căruia se adresează. Însă toate își păstrează rolul principal, acela de a anunța un nou parcurs.
Piațetele de acces dinspre zona rezidențială nordică devin de asemenea spații-balama în contextul întregului parc – cu rolul de a ține împreună diferite zone. Spațiile-articulație cu piațetele adiacente se vor găsi pe tot parcursul parcului, nu doar în zona rezidențială, având acest rol activ de a conduce trecătorul înspre locuri care altfel ar fi rămas neexplorate.
Un alt tip de spațiu articulat pe care îl propunem este cel al pavilionului. Ancorarea sa la confluența a doua trasee printr-o piațetă, anunță pătrunderea într-un alt tip de spațiu pe parcursul “panglicii” roșiatice desfășurate drept alee până în acel punct. Fiind parțial îngropat, pavilionul permite crearea a două grădini retrase. Una dintre ele, cea care leagă terasa pavilionului cu parcul, plantată în mod distinct, permite integrarea naturală a pavilionului în peisajul proiectat. Cea de-a doua grădină, interioară, își anunță prezența prin câțiva mesteceni ce se ridică peste nivelul terasei, pavilionul devenind astfel unul cu parcul din jur.
JOACĂ ȘI SPORT
De cele mai multe ori, activitățile din spațiile de joacă transformă adulții în spectatori pasivi ai jocului copiilor. În cadrul propunerii, ochiurile de joacă se regăsesc pe întreg parcursul parcului și îndeamnă prin configurație la o utilizare activă, nu doar a copiilor, ci și a adulților. Zonele de activitate devin enclave multifuncționale astfel că joaca și sportul sunt definite împreună, nu separat.
Pentru a spori experiența senzorială a utilizatorilor de toate vârstele, enclavele de joacă și sport sunt reprezentate într-o varietate de de culori, texturi și forme. Materialele propuse – lemn, scoarța de copac, uneori beton, oțel și suprafața de cauciuc pentru activități sportive – sunt durabile, ușor de întreținut și accesibile.
Împreună cu traseul roșiatic, spațiile de activitate devin o platformă a jocului și sportului de care atat copiii cât și adulții se pot bucura.
PANGLICA ROȘIATICĂ CE LEAGĂ TOTUL ÎMPREUNĂ
Traseele propuse devin firul rosu care leagă experiențele distincte ale parcului. Șerpuind printre plante, urcând și coborând dealurile, traversând albia lărgită a Becașului, ridicându-se de la sol și coborând, aleile parcului ilustrează la fiecare pas un nou scenariu al peisajului.
Comentariul Juriului
01.09.2022
- “Juriul apreciază preocuparea autorului de a crea locuri de joacă și loisir care să deservească locuitorii zonei, însă amenajarea unui parc ar implica o viziune integrată care să ia în considerare toate cerințele temei de concurs, inclusiv integrarea ingenioasă a pârâului Becaș și integrarea elementelor valoroase de biodiversitate. Proiectul are deficiențe de ordin compozițional, nu valorifică calitățile topografiei, potențialul natural al sitului (demersul ecologic și sustenabil nefiind înțeles) și există o lipsă a ierarhizării spațiilor. Propunerea alterează naturalețea încă prezentă a cursului de apă, prin lărgirea și regularizarea malurilor și prin concentrarea prea mare pe elementele constructive. Reprezentarea grafică, în mod particular a suprafețelor plantate, face ca proiectul să fie greu de parcurs.”
ȘI PE MAI DEPARTE
Una dintre lecțiile învățate atât în timpul facultății, cât și în practică – inclusiv în discuțiile cu clienții – este că atunci când îți lipsesc argumentele nu prea contează ce susții în fața unei comisii.